Provocările nu te fac mai bun

Rezolvarea lor te face

Poate te-ai întors din concediu și ai revenit la provocările de care ai crezut că ai scăpat un pic.

Că așa le zicem acuma, provocări. Aspirațional. Și, într-o oarecare măsură, stoic.

În stoicism obstacolele sunt văzute ca oportunități ivite în calea ta ca să devii mai bun. În sensul să folosești greutățile vieții ca să mai faci niște pași înspre areté. Concept care este tare greu de tradus. Probabil cea mai bună interpretare este virtute. Dar nu e bună până la capăt. Că nu cuprinde întreaga semnificație a conceptului. Dar lucrăm cu ce avem, cum ar veni.

Stoicul știe că nu are cum să ajungă la areté dacă nu bifează corespunzător după cum urmează: înțelepciune, curaj, dreptate și cumpătare. Și aici este o discuție întreagă despre traducere. Spre exemplu, înțelepciunea stoică nu este aia de ești deștept de bubui în vastele tale apartamente. Ci înțelepciunea aplicată, cea care produce efecte reale în sine și în ceilalți. Dar, din nou, lucrăm cu materialul clientului, cum ar veni.

Provocările astea sunt, așadar, oportunități. Doar că uneori sunt devin chiar probleme. Ideal, traseul până să devină probleme ar fi așa: să le vezi oportunități, să încerci să găsești soluții, dar să îți dai un termen clar până la care să încerci. Și, când ajungi în acel punct, să declari oficial că provocarea aia inițială a devenit problemă.

Nu să te tot scalzi în oportunitate, ca o focă în soarele primăvăratec, pe sistemul că ce fain este că am provocări în viață că uite ce bun sunt să stau tot în oportunități. Că nu aia e ideea. Provocarea este ceva ce trebuie rezolvat. Rezolvarea oportunități te duce încă un pas înspre areté, nu oportunitatea în sine, ăsta-i șpilul cu înțelepciunea aplicată, despre care am zis. Sau, mă rog, ce am înțeles eu din ea.

Dacă am un regret în viață este că, atunci când am întâmpinat provocări, nu am cerut ajutorul mai repede. Și multe din provocările mele, pe care am vrut să le duc io de unul singur, s-au transformat în probleme. De aceea acum propovăduiesc, ca un apostol stoic ce mă aflu, îndemnul de a cere cât mai repede ajutor.

Bine, și ajutorul ăsta pe care îl ceri e de mai multe feluri. Plecând de la milogeală (care are și ea valențele ei) până la, spre exemplu, adus în firmă pe cineva ca partener sau acționar. Între ele, există o rachetă largă (cum ar zice patagonezul ajuns din greșeală în Poplaca) de variante.

Una dintre aceste variante este ce îți pot oferi eu într-o întâlnire (sau mai multe) cu mine. Pe sistem de #PlatestiCatCreziCaFace.

După peste 150 de întâlniri pe acest sistem, pot să îți spun că aproape 50% din subiectele de discuție au fost despre brand personal(!), cam 25% pe diverse chestiuni de marketing, 20% pe business development, 5% diverse.

Iar pe linie de motive pentru care oamenii au venit la întâlnire (că i-am și întrebat, îți dai seama), avem așa:

– Ca să facă vânzări mai multe
– Ca să obțină leaduri calificate
– Pentru employer branding
– Ca să avansez în carieră/companie
– ”Ca să nu mai văd alții mai proști că îmi iau fața”.

Celelalte subiecte au fost diverse chestiuni de marketing. Adică ”nu înțeleg ce mai înseamnă marketing în ziua de azi” sau ”cum să calculez un buget optim de marketing” sau ”cred că agenția mea îmi ia prea mulți bani” sau ”merită sau nu să dăm drumul unui newsletter și cum să o facem”.

Dacă vrei să povestim mai multe pe temele de mai sus (dar nu numai), dă-mi un mail pe cristi@strongpoint.ro. Și vorbim. Că avem ce, știi cum zic.

Aia zic :)